sâmbătă, 25 aprilie 2015

DUMINICA A III-A DUPĂ SF. PAŞTI. POMENIREA SFINTELOR FEMEI MIRONOSIŢE






DUMINICA A III-A DUPĂ SF. PAŞTI.
POMENIREA SFINTELOR FEMEI MIRONOSIŢE



Încă din timpurile vechi în lumea creştină această zi era socotită ziua femeilor creştine, spre deosebire de 8 martie, sărbătoare aşezată în perioada luptei împotriva credinţei.
Sfintele Femei Mironosiţe l-au urmat pe Mântuitor în viaţa Sa pământească, fiind martore ale minunilor Lui, ascultându-I cuvântul de învăţătură, mărturisind cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Fără a se înfricoşa de cruzii iudei, L-au urmat până la cruce şi până la mormânt. Împreună cu Iosif şi Nicodim au uns cu miruri după obicei Trupul Domnului şi înfăşurându-L cu giulgiul îl aşează în mormânt.
Având ca nişte uceniţe dragoste fierbinte pentru Hristos, Sf. Femei Mironosiţe cumpărând miruri de mare preţ „şi dis-de-dimineaţă în prima zi a săptămânii (Duminica), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt” ca să ungă Trupul Domnului cu miresme. „Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” (Mc. 16, 2-3). Fiind după fire slabe, aceste femei ştiau că nu vor putea prăvăli piatra. Dar aceasta nu le-a oprit, s-au dus simţind în sine o nădejde, o putere şi într-adevăr, ajungând la mormânt, aleasă arătare au văzut: piatra era răsturnată şi de pe ea un înger al Domnului le-a vestit, încredinţându-le de Învierea lui Hristos (Mt. 28, 5-7). Iar mai apoi s-au învrednicit şi de arătarea Învăţătorului lor Înviat, în acel timp când apostolii – cei mai apropiaţi ucenici ai lui Hristos – erau mâhniţi şi încă pierduţi cu firea.
Ştiind că apostolii mai greu vor crede Învierii Sale, fiindcă de multe cuvinte a avut nevoie pentru a-i convinge, învinuindu-i chiar de necredinţă şi împietrire de inimă (Lc 24, 25), Mântuitorul se arată întâi Sf. Femei Mironosiţe, ele devenind primele martore şi vestitoare a Învierii Domnului.
Proslăvind dragostea Sfintelor Femei Mironosiţe pentru credinţă şi devotamentul lor faţă de Mântuitor, Biserica ne îndeamnă să le urmăm exemplul prin trăire şi credinţă în Dumnezeu. 
Încă din timpurile vechi în lumea creştină această zi era socotită ziua femeilor creştine, spre deosebire de 8 martie, sărbătoare aşezată în perioada luptei împotriva credinţei.

                         Protoiereu Ioan Lisnic







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu