joi, 26 februarie 2015

P.S. EpiscopVisarion al Hotinului Activitatea și realizările bisericești în mănăstirile eparhiei





P.S. EpiscopVisarion al Hotinului 
 Activitatea și realizările bisericești 
în mănăstirile eparhiei



În anul reînfiinţării Episcopiei Hotinului, în eparhie existau trei mănăstiri de călugăriţe, Japca, Călărăşeuca şi Cuşeleuca şi două schituri de monahi, Rudi şi Bocancea, înfiinţate prin străduinţa Preasfinţitului Visarion, când îndeplinea funcţia de exarh al mănăstirilor din Basarabia. După insistentele demersuri ale episcopului, în 1924, mănăstirea de monahi Dobruşa, trece în eparhia Hotinului. Se înfiinţează pe rând următoarele aşezăminte monahale: schitul Corneşti, jud. Bălţi (1924); schitul Serbeşti, jud. Soroca (1925); schitul episcopiei (1931) şi schiturile ce erau în curs de înfiinţare, Măgura, jud. Bălţi şi Văscăuţi, jud. Hotin.
În 1923 viaţa mănăstirească din eparhie se găsea într-o stare deplorabilă, atât din punct de vedere spiritual cât şi material. Într-o dare de seamă din 1927, exarhul mănăstirilor, arhimandritul Melchisedec Dumitriu arăta că procentul analfabetizmului în mănăstiri între anii 1918 – 1923 era de 90%. Iar în urma războiului, prin exproprierea pământurilor, mănăstirile erau lipsite de unicul mijloc de întreţinere. Pentru îmbunătăţirea vieţii monahale, Preasfinţitul Visarion s-a străduit să mijlocească de nenumărate ori în dobândirea terenurilor agricole pentru întreţinerea vieţuitorilor din mănăstiri. Pentru însuşirea ştiinţei de carte şi zidirea sufletească, în şcolile de la mănăstirile Dobruşa şi Japca îşi făceau studiile şi vieţuitorii mănăstirilor. În fiecare mănăstire se înfiinţase biblioteci cu cărţi de învăţătură şi zidire sufleteasca, de o deosebită însemnătate pentru viaţa monahală. În scrisoarea P.S. Visaion adresată exarhului mănăstrilor din eparhie, se arăta grija P.S. Sale ca pe lângă latura matereală din mănăstiri să se atragă atenția dezvoltării celei spirituale a monahilor. Iată ce se scria în acea scrisoare:’’[...] odată cu întremarea lor materială trebue continuată și cea sufletească, pentrucă altmintrelea, și munca noastră va fi zădarnică, și rostul acestor așezăminte va rămâne veșted ca până acum. Să cunoașteți că în vremea de astăzi, pentru zidirea sufletească a monahilor, la noi nu se mai găsesc mijloacele din trecut, adică, nu mai sunt nici monahi cu viața strălucită și pilduitoare, ca în alte vremi, și nu avem nici cărțile de suflet mântuitoare ale tiparnițelor mănăstirești din trecut, ca măcar prin citirea acestora viața monahală sa fie sprijinită[...]. Disciplina vieții călugărești să nu slăbească, iar de altă parte, ne veți întocmi o listă de toate cărțile vechi, a căror cuprindere este de folos vieții monahale, pentrucă alegând din ele pe cele mai potrivite, să le dăm spre citire, atât în școlile monastirești celor ce sunt în pregătire, cât și spre citire tutror monahilor de obște; pentru ca prin ajutorul acestora duhul vieții frumoase din mănăstiri să nu mai dormiteze ci să fie treaz, pilduitor și aducător de roade atît mănăstirilor cât și lumii creștine de obște.”
Vizitând în 1931 eparhia Hotinului şi fiind impresionat de viaţa mănăstirească de la Japca şi Dobruşa, profesorul Universităţii din Bucureşti, I. Simionescu scria: „La Japca, călugăriţele singure caută de vie, de odaia din deal, unde e cultura pământului. Sunt dintre ele care îndeplinesc serviciul de fierar. Totuşi biserica nu e goală niciodată. Cu adevărat la aceste mănăstiri e munca întru Dumnezeu. Mănăstirea Dobruşa este un stup plin, o fermă model, nu numai de demonstraţiune pentru satele din jur, dar chiar aducătoare de venituri. Mierea recoltată, în anul trecut, a ajuns la Hamburg. Multe din fermele statului nu sunt la nivelul acestei gospodării călugăreşti”.

                      
                          Protoiereu Ioan Lisnic





Episcopul Visarion al Hotinului în mijlocul monahilor de la schitul Rudi

Biserica schitului Rudi după restaurare















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu