joi, 28 decembrie 2017

Preotul Prof. Anatolie Zarea în închisorile comuniste





Preotul Prof. Anatolie Zarea
în închisorile comuniste



“Dacă ar trebui să fac o referire la preoți “moderni” și “intelectuali”din întunecata perioadă ceaușistă, atunci mă gandesc în primul rând la părintele Zarea”.
Din mărturiile unui ucenic al părintelui

Preotul Anatolie Zarea s-a născut în anul 1920 în localitatea Pârjota, jud. Bălți. A urmat studiile pedagogice, după care a activat în calitate de profesor în Basarabia. În timpul războiului a fost ofițer în Armata Română luptând pe Frontul de Est. Cade prizonier, fiind repartizat într-un lagăr de muncă forțată, lucrând în minele de cărbune din Dombas (Ucraina), sau Siberia. După detenție reușește să se întoarcă în România, refuzând “repatrierea” în RSSM. Studiază teologia la București, se căsătorește și după absolvire este hirotonit preot, devenind și profesor la Seminarul Teologic din București.
La Seminar, părintele Anatolie Zarea va fi coleg și prieten cu părintele Calciu-Dumitreasa, reușind să formeze multe generații de preoți. Părintele Anatolie a slujit la parohia “Sf. Vineri”-Colentina din capitală, o perioadă de timp a slujit cu părintele Calciu.
În anii 80 ai secolului trecut, când părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa era sub acuzație, iar mai târziu fiind și caterisit, părintele Zarea era silit să dea mărturii mincinoase împotriva confratelui său, fiind interogat regulat la securitatea din Rahova, unde primea și “porția de tortură administrativă”. Părintele Anatolie Zarea își încheie drumul vieții pământești la vârsta de 80 ani, în anul 2000. 

                             Protoiereu Ioan Lisnic








vineri, 22 decembrie 2017

Preotul Simeon Chișca - condamnat la 10 ani de închisoare





Preotul Simeon Chișca -
condamnat la 10 ani de închisoare


Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Onișcani

Preotul Simeon Chișca s-a născut la 1 februarie 1902 în familia lui Vasile Chișca, cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Onișcani, jud. Orhei. A fost botezat la 7 februarie în biserica veche din satul natal de către preotul Vasile Lașcov, având naș pe proprietarul din Onișcani, Ioan Durnescu[1]. În anul 1924 a absolvit Seminarului Teologic din Chișinău[2], apoi la 17 februarie 1925 a fost hirotonit preot pentru Mănăstirea Hirova. A slujit la Biserica “Sf. Voievozi” din Găuzeni, Orhei și în 1929 transferat la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Bănești (com. Telenești), același județ[3]. În anul 1943, părintele Simeon era paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul natal. La 10 ianuarie 1943 a fost hirotesit în treapta de iconom[4].
În luna martie a anului 1944, din cauza apropierii frontului, părintele Simeon Chișca, împreună cu alți preoți basarabeni, se refugiază peste Prut. În România, părintele Simeon a slujit la biserica din localitatea Ghertavoiești, jud. Dolj. În iunie 1945 revine în RSSM, fiind numit de către autoritățile eparhiale paroh la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu, jud. Orhei[5].
La biserica din Dereneu, părintele Simeon a slujit numai câteva luni, fiindcă în luna noiembrie a fost arestat. Judecata a avut loc în luna decembrie 1945, fiind condamnat de către Judecătoria Supremă a RSSM conform art. 58 CP (activitate contrarevoluționară și trădare de patrie) la 10 ani de lagăr. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr din Kazahstan. În februarie 1955, după eliberarea din detenție, a locuit în orașul Karaganda, unde a lucrat în calitate de hamal. Revine în RSSM în 1956, fiind numit preot la o biserică din parohiile rurale[6].
În anii 70 ai secolului trecut, părintele Simeon Chișca era paroh al Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din satul Abaclia, r-nul Cimișlia. Trece la Domnul la 2 octombrie 1979[7].

                                       Protoiereu Ioan Lisnic





[1] ANRM, F. 211, inv 5, d. 581, f. 199
[2] Revista Luminătorul, nr. 19-20, 1924, p. 1
[3] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului, 1930, p. 86
[4] Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, nr. 1, 1943, p. 23
[5] Teodor Candu, Pr. Octavian Moșin, op. cit., p. 21
[6] V. Pasat, Vol. 2, p. 385
[7] Idem, Vol. 3, p. 494








joi, 21 decembrie 2017

Preotul Gheorghe Buruiană - judecat pentru propaganda și agitație antisovietică





Preotul Gheorghe Buruiană - judecat
pentru propagandă și agitație antisovietică



Preotul Gheorghe Buruiană s-a născut la 22 aprilie 1906 în familia cîntărețului bisericesc Diomid Buruiană din Drăgușenii Noi, jud. Chișinău. A fost botezat la 2 mai în biserica din satul natal de către preotul Ioan Celan, având naș pe cântărețul bisericesc Grigore Guma[1]. După absolvirea Facultății de Teologie, la 24 decembrie 1930 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din Bahmutea, jud. Tighina[2].
În luna septembrie 1940, părintele Gheorghe reușește să se repatrieze în România, dar peste un an revine la parohie. În perioada aprilie 1942-aprilie 1943 a fost încadrat voluntar în Armata Română în calitate de preot militar. În toamna anului 1944, părintele Gheorghe devine slujitor la Biserica “Sf. Teodor Tiron” (Ciuflea) din Chișinău[3]
La 30 ianuarie 1945, părintele Gheorghe Buruiană a fost arestat. Era învinuit de propagandă și agitație antisovietică. Judecata a avut loc la 27-28 noiembrie 1945, fiind condmant la 10 ani privațiune de libertate, decădere din drepturile civice pe o perioadă de 5 ani și confiscarea averii personale. Părintele a fost eliberat din detenție în anul 1953 și rebilitat peste 5 decenii, la 18 martie 1996[4].

                              Protoiereu Ioan Lisnic





[1] ANRM, F. 211, inv. 3, d. 720, f. 56
[2] Revista Luminătorul, nr. 2, 1931, p. 58
[3] Mihai Tașcă, De la biserică în gulag, Ziarul Adevărul, Ediție de Moldova, 24 noiembrie 2011
[4] Cartea Memoriei, Catalog al victimilor tolitarismului comunist, Vol. 1, Chișinău, 1999, p. 18 







miercuri, 20 decembrie 2017

Preotul Nicolae Braga - condamnat pentru activitate antisovietică




Preotul Nicolae Braga -
condamnat pentru activitate antisovietică


Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Ermoclia

Preotul Nicolae Braga s-a născut la 6 mai 1902 în familia cântărețului bisericesc Nazarie Braga din localitatea Mateuți, jud. Orhei. A fost botezat la 19 mai în biserica din Mateuți de către preotul Teodor Procopan, având naș pe Luca Margină, cântăreț la biserica din Ciorna, același județ. După absolvirea Seminarului Teologic, la 3 decembrie 1923 a fost hirotonit preot pe sema parohiei Popeasca, jud. Tighina. O perioadă de timp a slujit la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din localitatea Acmanghit, jud. Cetatea Albă, apoi transferat la 1 februarie 1936 la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Uspensca, același județ.  
În anul 1944, părintele Nicolae Braga se refugiază în România. Revine în RSSM și la 3 ianuarie 1945, fiind numit de către autoritățile eparhiale, slujitor la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Ermoclia, r-nul Căușeni, jud. Bender. La 20 iunie 1950 a fost transferat la biserica din Taraclia, r-nul Căinari, apoi la 24 februarie 1951 transferat la biserica din satul Feștelița, r-nul Căușeni.
În luna decembrie a anului 1951, părintele Nicolae Braga a fost arestat. Era învinuit de activitate antisovietică, fiind condamnat conform art. 54 CP al RSSU la 25 ani privațiune de libertate. A fost eliberat din detenție înainte de termen, la 29 ianuarie 1958. Revine în RSSM, slujind în continuare la biserica din localitatea Tașlâc, r-nul Dubăsari. 

                                   Protoiereu Ioan Lisnic






luni, 27 noiembrie 2017

Preotul martir Nicolae Georgescu–Edineț 126 ani de la naștere







Preotul martir Nicolae Georgescu–Edineț
126 ani de la naștere
 




Preotul martir Nicolae Georgescu – Edineț s-a născut la 27 noiembrie 1891 în familia preotului Toma Georgescu din Vălenii de Munte, jud. Prahova. Avea studiile Seminarului Teologic din București, pe care le-a absolvit în anul 1912 și a Facultății de Teologie, urmând apoi cursurile facultăților de Filosofie și Drept din cadrul Universității din București. În perioada anilor 1916-1919 a fost mobilizat pe fronturile Primului Război Mondial, fiind demobilizat în grad de sublocotenent[1].
În anul 1921, viitorul preot Nicolae Georgescu a fost numit de către Ministerul Cultelor și Artelor, inspector al Seminariilor Teologice. La 11 aprilie 1925 a fost hirotonit în treapta de diacon și în a doua zi hirotonit preot pe seama parohiei “Adormirea Maicii Domnului” din Filipești Târg, jud. Prahova[2].
La 1 septembrie 1925, părintele Nicolae este numit director al Seminarului Teologic din Edineț, fosta Școală spirituală transformată prin Decret Regal la 23 noiembrie 1923 în seminar teologic. A fost numit și paroh al Bisericii “Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Voronovița (oficiul Chelmenți), jud. Hotin[3].
Dorind să contribuie la afirmarea națiunii și a valorilor românești, într-o zonă a ținutului Hotin, unde în unele localități etnicii români erau în minoritate, părintele Nicolae Georgescu, în calitate de director de seminar organizează ample manifestări cu caracter naționalist[4]. Manifestările naționaliste ale preotului Georgescu erau desfășurate la Edineț, “pe ulițele târgului în fruntea cărora, mergea el însuși”, fiind urmat de elevii seminariști și locuitorii din Edineț. Aceste manifestări puteau provoca mari tulburări, de aceea P.S. Visarion al Hotinului (1923-1935) îi cere preotului Georgescu să înceteze acțiunile. Astfel, între chiriarh și preotul Nicolae se iscă un conflict, soldat în cele din urmă cu aplicarea unei pedepse preotului - “sfat și dojană duhovnicească” și demiterea sa din funcția de director al Seminarului Teologic din Edineț[5].
În anul 1928, preotul Nicolae Georgescu este numit preot la parohia Sf. Anton – Curtea Veche din capitală, devenind loc de adunare a studenților bucureșteni. Spre a se deosebi de alți preoți din București cu numele Georgescu, părintele Nicolae, semnează pe viitor actele cu numele Nicolae Georgescu-Edineț. Ca și la Edineț, în noua parohie, părintele s-a implicat activ în realizarea îndatoririlor sale duhovnicești. Între anii 1930-1935, sub îndrumarea preotului paroh a fost restaurată biserica și s-a construit casa parohială. A înființat o bibliotecă cu un număr impunător de carte și un cor bisericesc[6].
Din inițiativa preotului Georgescu și a studenților enoriași, prin donațiile lor a fost executată o cruce de marmură pentru a fi instalată la mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. La 24 ianuarie 1932 au mers în procesiune pentru a instaura crucea, fiind întâmpinați de jandarmi. În cele din urmă părintele Nicolae a fost rănit, apoi arestat pentru o perioadă de timp. Datorită curajului său a fost numit de către Patriarhul Miron - “erou al crucii”.
În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1938, părintele Nicolae Georgescu a fost arestat, fiind considerat “simpatizant legionar” și condamnat la 1 an de închisoare corecțională. După eliberarea din temniță a slujit în parohia Curtea Veche până în anul 1945, când noile autorități îl arestează din nou[7]. A fost eliberat și iarăși arestat în primăvara anului 1952, fiind trimis spre “reeducare” la o unitate de muncă (lagăr de muncă forțată). Trece la Domnul la 21 mai 1952 în Penitinciarul Jilava[8].

                                     Protoiereu Ioan Lisnic







[1] Gheorghe Vasilescu, Georgescu-Edineț Nicolae, Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, p. 278
[2] Ibidem
[3] Episcopia Hotinului, Anuar, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1925, p. 54, 125
[4] Gheorghe Enache, Nicolae Georgescu-Edineț, un preot al frontierei, Ziarul Lumina, 29 mai 2010
[5] Gheorghe Vasilescu, op.cit.
[6] Gheorghe Enache, op. cit.
[7] Roxana Dragoș, Duhovnicul studențimii bucureștene, Ziarul Argeșul Ortodox, 15-21 mai 2008, p. 5
[8] Gheorghe Enache, op. cit.





sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Arhimandriții Macarie și Varlaam Chiriță în închisorile comuniste







Arhimandriții Macarie și Varlaam Chiriță
în închisorile comuniste



Arhimandritul Macarie, cu numele de mirean Misail era tatăl arhimandritului Varlaam Chiriță. A fost condamnat în anul 1944 la 10 ani de muncă forțată într-un lagăr din Siberia. Se întoarce din detenție în anul 1954. Fiul său, arhimandritul Varlaam a fost și el judecat, fiind învinuit de activitate antisovietică. Judecata l-a condamnat la 8 ani de lagăr, petrecând anii de detenție în perioada 1946-1954.


Arhimandritul Macarie (Misail Chiriță) s-a născut la 1 ianuarie 1884 în familia lui Vladimir Chiriță, cântăreț la Bisericii “Sf. Nicolae” din Răspopeni, jud. Orhei. A fost botezat la 7 ianuarie în biserica din Răspopeni de către preotul Platon Seminel. În anul 1905 a absolvit Seminarul Teologic din Chișinău și la 21 noiembrie 1926 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Nașterea Maicii Domnului” din Voronovița, jud. Hotin, apoi a fost transferat la Biserica “Sf. Arh Mihail” din Pitușca, jud. Orhei. Părintele a mai slujit la Biserica “Sf. Voievozi” din Sociteni, jud. Lăpușna, transferat în anul 1930 și la Biserica “Sf. Parascheva” din Slobozia-Dușca, jud. Orhei. La Sociteni, părintele Misail a fost transferat disciplinar, din cauza propagării “stilului vechi”, fiind un înverșunat stilist.
După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, în septembrie 1940, preotul Misail Chiriță împreună cu câțiva preoți basarabeni s-au adresat Patriarhiei Moscovei cu o telegramă, prin care rugau să fie hirotonit în Catedrala din Chișinău un episcop de pe loc. La scurt timp Patriarhia îl numește chiriarh la Chișinău pe Episcopul Alexie de Tula. Părintele Misail, cu numele de călugărie Macarie scrie o scrisoare cu un asemănător conținut la 2 aprilie 1956 pe numele lui G. K. Jukov, mareșal al URSS. Arhimandritul ruga ca Biserica din Moldova să fie ridicată la rangul de Mitropolie, cu un mitropolit în frunte, cunoscător al limbii poporului.
În timpul războiului, părintele Misail Chiriță a fost membru al Misiunii Ortodoxe din Transnistria, activând în calitate de paroh în localitatea Neciainoe, jud. Oceacov. Potrivit mărturiilor sale din timpul interogatoriului, părintele Misail a slujit și la Biserica “Sf. Ilie” din Odesa. A îndeplinit și funcția de translator, traducând predici din română în rusă. În timpul aflării sale la Odesa a colaborat la Ziarul “Odesa” și la alte publicații.
La 25 mai 1944, părintele Misail Chiriță a fost arestat. Judecata a avut loc la 28-30 decembrie 1944, fiind condamnat de către Tribunalul Militar al Armatei NKVD din RSS Ucrainerană la 10 ani de detenție cu lipsire din drepturile civice pe o perioadă de 5 ani și confiscarea averii personale. După ispășirea termenului de detenție în lagărele de muncă forțată din Siberia, în 1954 se întoarce în RSSM. După întoarcerea din surghiun, părintele a slujit la biserica din Pitușca și la 28 iunie 1955 numit paroh la biserica din Ghidighici, raionul Chișinău.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Hârbovăț, trecând la cele veșnice sub numele călugăresc arhimandritul Macarie, ultimii ani de viață petrecându-i într-o locuință din orășelul Călărași.


Arhimandritul Varlaam (Vladimir Chiriță) s-a născut la 24 ianuarie 1909 în familia preotului Misail Chiriță de la biserica din satul Voronovița, jud. Hotin. Avea studiile Facultății de Teologie din Chișinău și cursurile Institutului Teologic Sf. Serghie din Paris.
Viitorul arhimandrit Varlaam a fost tuns în monahism la 24 februarie 1935 la Mănăstirea Țigănești, în Duminica Fiului Risipitor. În următorul an a fost hirotonit ieromonah și în 1937 numit slujitor al bisericii așezământului românesc din Ierusalim. La 1 octombrie 1939 ieromonahul Varlaam este numit stareț al Mănăstirii Ștefan cel Mare (Țâpova), jud. Orhei, funcție care a îndeplinit-o mai puțin de un an. În luna aprilie 1940, a fost numit slujitor la Biserica Catedrală din orașul Bălți.  
În timpul primei ocupații sovietice (1940-1941), noul chiriarh de la Chișinău, Episcopul Alexie de Tula îl ridică la rangul de arhimandrit, fiind numit în funcția de protopop al bisericilor și mănăstirilor din fosta Eparhie a Hotinului. După restabilirea administrației românești în Basarabia, arhimandritul Varlaam se înscrie pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. A fost numit stareț al Mănăstirii Berșad, jud. Balta, unde noul stareț a organizat viața monahală, editând și o foaie de zidire sufletească numită “Duminica”, scrisă în rusă și în română. În următorul an a fost numit stareț al Mănăstirii “Sf. Patelimon” din orașul Odesa. A mai îndeplinit și funcția de protopop al bisericilor și mănăstirilor din Odesa.
În iunie 1943, arhimandritul Varlaam pleacă în România, unde a fost numit stareț al Mănăstirii Tismana și profesor de istorie, geografie și literatura română la Școala de cântăreți. Apoi, în 1944 revine în RSSM, unde până în 1946 v-a sluji la biserica din Pitușca din raionul Călărași, fiind numit la 3 august 1945.
La 23 aprilie 1946, arhimandritul Varlaam a fost arestat. Era învinuit de “atitudine ostilă față de puterea sovietică, lociund în timpul războiului pe teritoriul Ucrainei sovietice, ocupat temporar de către armata română-germană, desfășurând o activitate antisovietică activă”, ș.a. Judecata a avut loc la 17 iulie 1946, fiind comndamnat conform art. 54-10, p. 2 CP al RSSU la 8 ani de detenție și 5 ani degradare din drepturile civice. După ispășirea termenului de detenție în iunie 1954 se reîntoarce în RSSM, intrând în obștea Mănăstirii Hârbovăț. La data de 3 septembrie 1954 a fost numit slujitor la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Rublenița, raionul Soroca.
Fiind mereu hărțuit de autoritățile civile și bisericești, arhimandritul Varlaam anunță printr-o scrisoare de la 1 aprilie 1958 ieșirea sa de sub ascultarea Patriarhiei Moscovei și apartenența sa la Patriarhia Română. Printr-o altă scrisoare de la 1 iunie 1958, arhimandritul Varlaam îl acuză pe Episcopul Nectarie de Chișinău de colaborare la distrugerea vieții religioase din Basarabia. La 31 iunie 1958, arhimandritul Varlaam a fost caterisit.
Când în RSSM exista numai o singură mănăstire de maici, la Japca, arhimandritul Varlaam avea să scrie din partea tuturor monahilor din Moldova o scrisoare pe adresa Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS. În ianuarie 1967, arhimnadritul scria: “În numele tuturor stareților nedreptățiți din Moldova, cu lacrimi în ochi vă rugăm să dați dispoziție pentru plasarea stareților monahi în una din fostele mănăstiri pentru monahi”.
Arhimnadritul Varlaam Chiriță v-a petrece restul vieții pământești “singur printre lupi” în orășelul Călărași, ajungând până la vârsta de 80 de ani. Trece la Domnul în anul 1989.

                                    Protoiereu Ioan Lisnic









joi, 9 noiembrie 2017

Preotul Filip Belinschi – condamnat la ani grei de temniță







Preotul Filip Belinschi –
condamnat la ani grei de temniță



Preotul Filip Belinschi s-a născut la 10 octombrie 1903. Avea studiile Seminarului Teologic și a Facultății de Teologie. La 30 iunie 1929 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Alexandru” din localitatea Șcandâba (în trecut Alexandrenii-Noi), jud. Cetatea Albă. Conform cererii înaintate, la 1 septembrie 1933, a fost transferat la Biserica “Maica Domnului făcătoare de minuni” din Tropoclo, același județ. Părintele Filip a mai slujit și la Biserica “Sf. Parascheva” din Borisăuca, jud. Ismail.
La 26 iunie 1941, părintele Filip Belinschi a fost arestat de către agenții secției raionale NKVD din Tatarbunar și acuzat conform art. 54-1 CP al URSS Ucrainene. Din cauza apropierii frontului a fost evacuat la închisoarea nr.3 din Tomsk. Dosarele penale a celor deținuți în timpul evacuării s-au pierdut. După câteva luni, în iunie 1942, ofițerii NKVD au reluat ancheta celor arestați. Părintele Filip a fost silit să dea mărturii în scris, pe baza cărora a fost fabricat un alt dosar penal. La 25 octombrie 1942, în urma “investigațiilor”, ancheta stabilește cum că: “Până la instaurarea puterii sovietice în Basarabia, Belinschi a luat parte activă în activitatea partidului național-țărănist din România... Fiind slujitor al unui cult religios, a insuflat populației spiritul fidelității față de guvernul român burghez, a apărat legile românești, îndreptate spre reprimarea libertății democratice ale muncitorilor, în zile naționale, istorice și regale, în timpul serviciilor divine i-a lăudat pe regele român și pe miniștri săi”. Potrivit acestor învinuiri, ofițerii NKVD au propus condamnarea preotului Filip Belinschi la pedeapsa capitală. Consfătuirea specială NKVD a URSS, la 5 decembrie1942 stabilește condamnarea preotului la 8 ani de lagăr. Anii de detenție, părintele Filip i-a petrecut în lagărele din regiunea Novosibirsk și ținutul Krasnoiarsk.
După ispășirea termenului de detenție părintele Filip Belinschi a avut domiciliul forțat în ținutul Krasnoiarsk, fiind eliberat în anul 1956. Părintele Filip a fost reabilitat la 18 mai 1959. 

                                       Protoiereu Ioan Lisnic